Job mediocru? Renunță.

Inspirația mea zilnică vine dinspre oameni care vor, pot, reușesc. Îi urmăresc, citesc despre ei, le observ atitudinea, realizările, învăț de la ei. Avem modele, totul e să le căutăm și să le găsim și să luăm ce este mai bun de la ele. 

Niciodată nu m-am complăcut într-un job în care nu mai puteam aduce valoare adăugată sau care nu-mi mai aducea satisfacții. M-am obișnuit cu ideea de a închide o ușă pentru a deschide altele, neimaginate. Pentru foarte mulți zona de confort este greu de abandonat, chiar dacă nu aduce niciun fel de împlinire sufletească, ci doar salariul de la sfârșitul lunii. Depinde, evident, de ce-ți dorești. Dar dacă asta este ceea ce-ți dorești, poate ar fi cazul să nu te mai plângi, căci îți place să stai la loc călduț, fără a face niciun efort înspre a-ți fi puțin mai bine. Mediocrity

Foarte mulți dintre noi fac un compomis uriaș rămânând în companiile în care lucrează din motive extrem de obiective, care se rezumă, într-un final, la stabilitatea financiară. Căci de asta avem, toți, cu siguranță, nevoie. Este perfect adevărat că fără bani nu poți face absolut nimic, dar banii sunt și vor rămâne doar un mijloc. Modul în care faci lucrurile, spunea o prietenă de-a mea, este cel care-ți asigură succesul. Ne e teamă să încercăm lucruri noi de teamă să nu eșuăm lamentabil. 

Preferăm să eșuăm la locul de muncă făcând ceva care nu ne place sau lucrând cu oameni lipsiți de orice doză de bun simț sau cu un management defectuos, într-o cultură organizațională stradală și haotică în loc să facem pași înspre ce ne definește ca oameni și ce ne dă cu adevărat valoare. 

Până la urmă e vorba doar de decizie personală și de asumarea ei chiar și în cele mai grele momente, când doare cel mai tare. Atunci se vede cu adevărat dorința omului de a reuși și de a merge mai departe cu curaj, decență, implicare, încredere.

Poate această scrisoare vă inspiră, așa cum a făcut-o și cu mine, și mi-a întărit convingerea că omul sfințește locul și că nimeni nu poate sta în calea pasiunilor noastre. Atunci când credem cu adevărat în ele.  

Citez:

“And what hurts is the steadily diminishing humanity of those fighting to hold jobs they don’t want but fear the alternative worse. People simply empty out. They are bodies with fearful and obedient minds. The color leaves the eye. The voice becomes ugly. And the body. The hair. The fingernails. The shoes. Everything does.
As a young man I could not believe that people could give their lives over to those conditions.” – Charles Bukowski către John Martin, 1986

Share is care :)

Mă găsiți aici: 4 Tree

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.